Să luăm de exemplu cazul unei companii de transporturi rutiere de mărfuri, interne și internaționale. Această companie folosește o flotǎ de 100 camioane grele de marfă, aflate în perpetuă mișcare. Gradul de uzură al acestora să presupunem cǎ este de 50%, respectiv 3,5 ani vechime în medie. Să considerăm că fiecare camion produce în medie pe lună un profit brut de 1000 EURO, respectiv 100.000 EUR profit brut lunar pentru întreaga flotă, sau 1,2 mil EUR anual. Pentru ușurința exemplului, ne asumăm că aceste camioane sunt proprietatea firmei, nu au nicio formǎ de finanțare financiar-bancară.
Acționarii societății decid să achiziționeze un centru comercial aflat la vânzare în lichidare pe piață, un chilipir, pentru prețul excepțional de 3,6 mil EUR (constructia lui a costat 6 mil EUR, este o ocazie unică!), plătibil cash, la momentul tranzactionǎrii. Pentru aceasta, firma contractează un împrumut bancar pe 3 ani, cu o rată anuală de principal de 1,2 mil EUR + dobândă. Banca pune ipotecă pe acest spațiu comercial.
Ajută acest spațiu comercial afacerea de bazǎ a companiei, aceea de transporturi?

Categoric NU!

Nu numai că nu are nicio legătură cu obiectul de activitate, însǎ întregul profit al companiei, respectiv 1,2 mil EUR pe an va fi folosit la achitarea ratelor bancare. La finalul celor 3 ani, compania va avea o flotǎ de camioane îmbătrânită, cu o medie de 6,5-7 ani vechime, în prag de casare,care necesitǎ reparații constante și implicit cheltuieli neprevǎzute.